Casa Dianu a fost consolidată, restaurată și va fi reintegrată în circuitul cultural
O clădire reprezentativă pentru istoria municipiului Craiova, Casa Dianu, monument de arhitectură care datează de la începutul secolului trecut, a fost consolidată, restaurată și va fi reintegrată în circuitul cultural, printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, implementat de Consiliul Județean (CJ) Dolj.
Prezent pe șantier, la o inspecție organizată miercuri, la finalul lucrărilor, președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a evidențiat rolul important pe care edificiul îl va îndeplini, ca sediu al unei noi instituții, unice la nivel național – Muzeul Cărții și al Exilului Românesc.
,,Este un proiect frumos, un proiect drag nouă, celor de la Consiliul Județean, a cărui primă etapă a fost finalizată, vorbind despre partea de restaurare a Casei Dianu. Acest edificiu va găzdui Muzeul Cărții și al Exilului Românesc, o nouă instituție, pe care o înființăm în cadrul acestui demers în valoare totală de 5 milioane de euro, derulat cu finanțare europeană obținută prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Consiliul Județean se implică în proiect și din punct de vedere financiar, cu o contribuție de 600.000 de euro, reprezentând cofinanțarea și cheltuielile neeligibile.
Îmi face plăcere să pot spune că, în acest caz, constructorul a menținut un ritm bun, astfel că acest obiectiv a fost finalizat într-un termen scurt, iar rezultatele, așa cum se poate constata, sunt de o calitate deosebită.
În plus, trebuie menționat faptul că lucrările nu au fost deloc ușoare. Ele au implicat multă muncă de migală și pot să spun că s-au păstrat detaliile originale de arhitectură, inclusiv foița de aur, iar 97 la sută dintre elementele de tâmplărie au fost restaurate și recondiționate. Întreg ansamblul reflectă fidel modul în care edificiul a fost construit, la începutul secolului trecut, și veți vedea că, pe fațada imobilului, încă se păstrează inițialele proprietarului Tache Dianu. Ne-am propus să redăm comunității clădirea exact așa cum marele boier din Bănie a conceput-o și a edificat-o.
Mă bucur că putem să le oferim craiovenilor și țării, în definitiv, un obiectiv extraordinar, un adevărat monument de arhitectură. Printr-o inițiativă unică la nivel național, un demers pe care colegii de la Biblioteca Județeană l-au gândit, s-a reușit aducerea la Craiova a colecțiilor unor scriitori renumiți, ale unor mari oameni de cultură, colecții care vor fi adăpostite în Muzeul Cărții și al Exilului Românesc”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
La vizita organizată miercuri, pe șantierul de la Casa Dianu, au mai participat vicepreședintele CJ Dolj Antonie Solomon, administratorul public al județului, Cosmin Durle, precum și reprezentanți ai constructorului.
Casa Dianu, o clădire monument de arhitectură în care va funcționa Muzeul Cărții și al Exilului Românesc, a intrat într-un amplu proces de renovare și reabilitare, lucrările fiind finanțate printr-un proiect din fonduri europene în cadrul Programul Operațional Regional 2014-2020.
Valoarea de patrimoniu a imobilului va fi valorificată și redată circuitului cultural și turistic, prin atribuirea unei funcții pe măsura istoriei și renumelui acestui vechi edificiu al Craiovei. Prin aparatura și tehnica de ultimă generație cu care va fi dotat, dar și prin sălile de expoziție, concerte, multimedia, respectiv spațiile de lectură, cercetare sau petrecere a timpului liber, muzeul se înscrie în galeria unora dintre cele mai moderne și dinamice instituții.
În prezent, patrimoniul Muzeului Cărții și Exilului Românesc cuprinde fonduri și colecții impresionante precum: Mircea Eliade, Basarab Nicolescu, Vintilă Horia, Andrei Șerban, Leonid Mămăligă, Cicerone Poghirc sau arhivele Cenaclului de la Neuilly. De asemenea, fondurile acad. Dan Berindei, acad. Dinu C. Giurescu și acad. Ștefan Ștefănescu ori Ileana și Romulus Vulpescu completează colecțiile Muzeului Cărții și Exilului Românesc.


































