Craiova – 0 lei de la Guvern. Olguța Vasilescu: „Anul acesta va fi dezastruos”
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat joi, într-o conferință de presă, că Bănia nu a primit niciun leu din Fondul de Rezervă al Guvernului, municipalitatea nemaiavând cum să asigure, din această cauză, plata asistenților personali, indemnizațiile persoanelor cu handicap, transportul gratuit al elevilor sau subvenționarea facturilor.
Edilul a punctat că 80% din totalul sumei de bani acordate de către Guvern a fost fost direcționat administrațiilor liberale.
„În ultima hotărâre de Guvern adoptată, Craiova a primit suma de 0 lei. 80% din bani merg către administrațiile liberale și UDMR. Restul de 20%, sume infime, merg către celelalte partide politice. Craiova 0 lei. Este, cred, prima dată în istorie, când un oraș de mărimea Craiovei este pedepsit de asemenea manieră, pentru că nu a votat cum trebuie. Colegii mei de la București deja au anunțat că vor solicita instanței ca această hotărâre de Guvern să fie desființată și va fi făcută o plângere penală pentru abuz în serviciu, pentru toți semnatarii acestei hotărâri. Anul acesta nu mai putem asigura plata asistenților personali și indemnizațiile persoanelor cu handicap, unde Guvernul trebuia să asigure 90% din sume. Era o obligație legală, nu că am cerut noi acești bani. Așa scrie în lege, că Guvernul trebuie să asigure 90% din aceste sume. Apoi, am solicitat 7 milioane de lei, pentru transportul gratuit al elevilor. La fel, scrie în legea educației că Guvernul trebuie să subvenționeze acest transport. 5 milioane de lei am solicitat pentru subvenția la încălzire, ca urmare a creșterilor nejustificate a prețurilor la energie. Cu acești bani ar fi urmat să subvenționăm, noi municipalitatea, parte din facturile craiovenilor. Evident și aici 0 lei. 14 milioane de lei i-am solicitat pentru proiectul de la CAO, care înseamnă canalizare pentru municipiu. Nu s-au dat bani nici anul acesta. Suntem obligați să susținem noi, din banii pe care nu îi avem din păcate”, a declarat primarul Craiovei.


































