România, de la stare de alertă, la stare de dezastru. Medic morgă: ”Așa ceva nu am văzut nici în filmele de groază”
Pentru cei care cred că presa caută senzaţionalul sau că aceste imagini sunt scoase din arhivă sau căutate special, avem un mesaj transmis de un medic de la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.
Medicul există, nu e inventat, nu e fals, nu e clonat. E zilnic cu mâinile goale în faţa morţii care se cuibăreşte peste tot, de parcă ar căuta şi în cele mai ascunse cotloane.
”În stare foarte gravă, nevaccinati, care refuză să colaboreze cu medicii, care iau tratament după ureche, de pe Facebook, de la vecini, care nu au încredere în sistemul medical și care apelează doar când se sufocă. Ne spun că au venit pentru că nu am mai putut să respire”, ne spune Victoria Elena Homorogan – As. Șef UPU la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.
Pentru cei care au crezut că autorităţile din România au gestionat pandemia, pentru cei care mai cred că există politicieni preocupaţi de soarta bolnavilor, pentru cei care au plătiti asigurări de sănătate şi aşteaptă să moară cineva ca să prindă un loc la ATI, avem următorul mesaj: La secția UPU de la Spitalul ”Bagdasar Arseni” sunt 2 asistente la 30 de pacienţi şi 2 infirmiere la 70 de pacienţi.
Pentru cei care cred ca au noroc, că de ei nu se apropie virusul, pentru cei care cred că ustoroiul şi ţuica sunt tratamente minune, avem un mesaj.
”Și hrănitul pacientului cu mască CPAP sau cu mască de oxigen durează foarte mult. Se dă masca jos, se sufocă, se innegrește și punem iar masca, așteptăm să se coloreze un pic. Durează foarte mult”, spune asistenta de la UPU.
Pentru cei care cred că sacii negri pe care îi văd la tv sunt goi, sau că înăuntrul lor e rumeguş sau cârpe şi pentru ei avem un mesaj
”De trăit așa ceva nu am trăit, de văzut, am văzut în filme pe care le consideram de prost gust. Niciodată n-am crezut că vom trăi așa ceva. Terbuie să ținem cont și de suferința oamenilor, trebuie sa își trăiască doliul, este o obligație psihllogică, să ne plângem morții”, a declarat și Dr. Bedereag Ștefan – medic primar anatomie patologică.
Şi pentru cei care au gestionat prost această pandemie şi pentru cei care ne-am minţit şi pentru cei care ne-au spus că suntem pregătiţi, că România are tot ce-i trebuie ca să treacă pentru pandemia ar trebui să avem un mesaj. Dar ei nu aud. Aştepăm salvarea din străinătate sau de la Dumnezeu.


































