Susținătorii lui Geoană îi dau o ‘palmă’ lui Remus Pricopie, după atacurile rectorului SNSPA: Șapte întrebări cât un rechizitoriu
Mișcarea „România Renaște, organizație care susține oficial candidatura lui Mircea Geoană la președinția României, reacționează la atacurile repetate lansate în ultimele luni de Remus Pricopie, rectorul SNSPA, la adresa secretatului general adjunct al NATO. MRR transmite o serie de întrebări publice adresate profesorului universitar dr. Remus Pricopie, rector SNSPA. Aceste întrebări vizează potențiale legături și influențe politice și academice controversate ale acestuia, precum și ale apropiaților săi.
Cele 7 întrebări ale MRR:
1. Este adevărat că folosiți tribuna academică a SNSPA pe care ați lipit sigla PSD?
2. Cum se face că, în 2023, la propunerea PSD, Parlamentul a votat-o pe Camelia Pricopie, soția dvs., în funcţia de consilier de conturi, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi?
3. Este adevărat că Alexandru Mihai Ghigiu, prorector al SNSPA și mâna dvs. dreaptă, este actualul șef al Cancelariei Prim-Ministrului Marcel Ciolacu?
4. De ce ați fost ales, în 2015, președinte al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN), instituție fondată de Gabriel Oprea, fost coordonator de doctorat la Academia de Informații a SRI?
5. Este adevărat că, în 2017, gen. Florian Coldea a dat concurs pentru a ocupa un post de conferențiar la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a SRI? Deși dosarul său nu îndeplinea toate condiţiile cerute de legislaţie pentru a ocupa acest post l-a obținut. Ce părere aveți despre acest lucru în calitate de membru al comisiei de concurs la acea vreme?
6. De ce îl criticați exclusiv pe românul care deține a doua funcție la nivelul NATO, cea mai înaltă funcție deținută vreodată de un conațional? Din invidie?
7. Faceți doar un joc politic sau serviți și alte interese, dincolo de cele politice? În fața cui încercați să vă faceți remarcat?