Monthly Archives: februarie 2024
Geoană, diplomat cu Ciolacu: Joc la altă ligă. Nu tratezi un fost coleg așa / Ce spune de mutarea prezidențialelor în septembrie
„Ceea ce este, într-un fel, oarecum ironic și neașteptat, este că în anul electoral prezidențial 2024, cu o miză atât de importantă, iar românii știu că este cel mai important scrutin din ultimii 25 de ani, apar tot felul de pseudo-invitații, de genul – ”să vină să ne caute la partid”.
Mircea Geoană: Dacă voi candida, voi candida independent
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu difuzat marți seară de Antena 3 că își dorește să candideze independent la alegerile prezidențiale din toamnă. Acesta a explicat că urmează o perioadă în care „se reîmpart cărțile” la nivel mondial.
Nimic fără Klaus Iohannis: Liderii coaliției au recunoscut că președintele a fost informat despre toate negocierile purtate!
Președintele României, Klaus Iohannis, a dat undă verde comasării alegerilor. Deși nu procesul nu face parte din prerogativele sale, șeful statului a transmis public că o decizie privind comasarea alegerilor este pe placul său și a sfătuit coaliția și guvernul să facă demersurile necesare.
Breaking | PSD și PNL au votat comasarea alegerilor și listele comune la europarlamentare
Conducerile PSD și PNL, întrunite în ședințe separate, au aprobat miercuri seara comasarea alegerilor europarlamentare cu alegerilor locale, pe 9 iunie, și alianța electorală, cu liste comune, pentru alegerile europarlamentare.
Ciolacu și Ciucă s-au înțeles pe comasare: liste comune PSD-PNL în alegeri
Liderii coaliției au amânat ședința care ar fi trebuit să aibă loc, duminică, însă Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au vorbit la telefon și s-ar fi ajuns la o înțelegere pe comasare și candidați comuni la toate alegerile din anul 2024. Cel mai probabil la alegerile locale se va merge totusi separat si sa aiba poate candidati comuni acolo unde primarul sau seful de consiliu judetean nu este PSD sau PNL.
Război total între Diana și Silvestru Șoșoacă: ‘Ai uitat să-ți iei pastiele? Ești blocată psihic!’
În familia Șoșoacă, care conducea până recent și partidul SOS, este război de mai mult timp. Recent, Diana Soșoacă, președintele SOS, l-a suspendat pe soțul său, Silvestru Șoșoacă din funcția de prim-vicepreședinte al SOS.
Mircea Geoană: Există un culoar clar pentru un președinte independent. Asta vor oamenii!
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, evită să spună dacă va candida la alegerile din acest an, afirmând doar că, în opinia sa, România nu a avut ”niciodată, în 35 de ani aproape, o alegere pentru preşedintele României mai importantă decât cea din anul acesta”. ”Mă gândesc şi la interesul meu şi al familiei mele – este normal să ne gândim fiecare dintre noi la noi – , mă gândesc şi la interesul ţării, mă preocupă ce se întâmplă în România, sunt pasionat de ţara mea”, susţine Geoană. El adaugă că, pentru prima dată în ultimele decenii, există posibilitatea alegerii unui preşedinte care să fie independent de partidele politice.
Blocaj total în Coaliție. Surse – 90 la sută comasarea a picat! Doar o minune de ultim moment poate salva situația. Miza sunt prezidențialele
Blocajul este total în Coaliția PSD-PNL. Există un acord pe comasarea alegerilor europarlamentare din 9 iunie cu alegerile locale, dar nu s-au înțeles pe ceea ce înseamnă anul electoral 2024. În timp ce PNL ar prefera înțelegeri punctuale cu acorduri de principiu pentru restul alegerilor (parlamentare și prezidențiale), social-democrații vor ca înțelegerea pentru europarlamentare – locale să meargă și la prezidențiale și parlamentare cu decizii clare.
STENOGRAME – Vasile Blaga a bătut cu pumnul în masă: Ori se rupe hamul, ori moare calul!/ Ciucă: Absolut de acord
Liberalii s-au reunit în ședința BPN, acolo unde s-a discutat despre strategia de urmat, după ce s-a cam pus cruce comasării alegerilor. Europarlamentarul PNL, Vasile Blaga, a pus piciorul în prag și a spus că liberalii ”Ori se rupe hamul, ori moare calul”, iar liberalii trebuie să meargă pe cont propriu la toate tipurile de alegeri, conform stenogramelor difuzate de Antena 3 CNN.
Mircea Geoană: Marcel Ciolacu a venit la mine în birou să-mi propună să candidez la Președinția României susținut de PSD
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, le dă replica lui Marcel Ciolacu și Mihai Tudose: „e o vorbă românească: de ce ți-e frică nu scapi!”. Totodată, el a dezvăluit că cei doi au venit la el în birou pentru a-i propune să candideze independent susținut de PSD.
Mircea Geoană, despre declarația controversată făcută de Trump: Are ‘iz de campanie electorală’
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a spus la Digi24 că declarația controversată a fostului președinte american Donald Trump are „iz de campanie electorală” și că poate fi interpretată ca un fel de negociere dură pentru ca toate țările NATO să aloce pentru apărare cele două procente din PIB pe care și le-au asumat.
Geoană intră puternic în comasarea alegerilor: Există şi un risc de bumerang. E posibil să vină lumea la vot în număr şi mai mare şi să fie vot de sancţiune
Geoană intră puternic în comasarea alegerilor: Există şi un risc de bumerang. E posibil să vină lumea la vot în număr şi mai mare şi să fie vot de sancţiune.
OTV revine pe micile ecrane: Dan Diaconescu se întoarce în industria care l-a consacrat
Admiratorii lui Dan Diaconescu sunt în așteptarea unei vești bune privind revenirea acestuia pe micile ecrane de mai mulți ani. După o absență considerabilă, pare că celebrul om de televiziune se pregătește să se întoarcă în industria care l-a consacrat. Postul de televiziune fondat de Dan Diaconescu își propune să reia emisia și să creeze din nou senzație.
Mișcări tectonice în Bănie: Excluderi de răsunet în PNL Craiova
Nu este liniște între liberalii din Bănie chiar în anul electoral! Biroul Politic Local al Partidului Național Liberal Craiova a luat decizii importante în cadrul ședinței din data de 10 februarie 2024, vizând reconfigurarea structurii de conducere și a listei de consilieri locali.
Mircea Geoană, despre stagiul militar voluntar: Haideţi să fim extrem de clari
Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat după întâlnirea consilierilor pentru securitate naţională din ţările membre ale Alianţei Nord- Atlantice, în contextul discuţiilor privind stagiul militar voluntar, că nu vedem un risc la adresa securităţii României sau a ţărilor aliate dar vedem, în schimb, nevoia de a investi mai mult în ceea ce înseamnă robusteţe militară, rezilienţă economică. ”Haideţi să fim extrem de clari: liderii noştri militari sunt plătiţi şi au jobul să se pregătească pentru scenariul cel mai negativ posibil. Obligaţia noastră, a liderilor politici, este să evităm ca aceste scenarii să se întâmple”, a completat Geoană.
Diana Șoșoacă: ‘Am fost sunată de Ciolacu și mi-a zis că-mi oferă postul de premier’
Diana Șoșoacă, liderul partidului SOS România, susține că ar fi fost sunată de premierul Marcel Ciolacu, pentru a i se propune să nu candideze la alegerile prezidențiale din acest an.
Naționala României și-a aflat adversarii din Liga Naţiunilor
Reprezentativa României va întâlni Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar în grupele Ligii Naţiunilor, conform tragerii la sorţi care a avut loc, joi, la Paris. Tricolorii vor evolua în Liga C.
Geoană rămâne pe primul loc la prezidențiale, Șoșoacă îi depășește pe Simion și pe Ciucă
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, se situează din nou pe primul loc în intențiile de vot la alegerile prezidențiale de anul acesta, având un procent de 26,5% în cel mai nou sondaj INSCOP.
PNL şi PSD îşi împart ţara, după ce au decis comasarea alegerilor. Lista candidaţilor comuni
Cele două partide din coaliție vor un candidat comun pentru mai multe orașe importante. Rămâne însă în discuție Primăria Capitalei.
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă s-au înțeles în privința comasării alegerilor. Anunțul, peste două zile
Premierul Marcel Ciolacu și liderul PNL, Nicolae Ciucă, au ajuns la o înțelegere privind comasarea alegerilor. Astfel cei doi președinți de partide au convenit ca alegerile europarlamentare să aibă loc în aceeași zi cu cele locale și să se desfășoare pe 9 iunie.
NATO se pregătește de o invazie a Rusiei în România: care ar fi traseul și unde vor lovi rușii
O extindere a războiului în Europa și un eventual asalt asupra României reprezintă un scenariu luat foarte serios în seamă de către oficialii NATO. Comandamentul NATO din Europa a demarat exercițiul ”Dynamic Front”, care se va desfășura cu muniție reală și care simulează o invazie a Rusiei în România.